„fi" sau „fii" — care e corect și când

Când scriem „fi" și când „fii"? Regula simplă de verificare, exemple corecte și greșeli frecvente. Ortograme explicate pentru clasele V–VIII.

„fi" sau „fii"? Regula pe scurt

Ambele forme sunt corecte, în situații diferite. Regula de aur: la imperativ negativ un singur „i" (nu fi trist!), la imperativ afirmativ și conjunctiv doi „i" (fii cuminte!, să fii atent).

„fi" — un singur „i"

„Fi" apare când verbul este la:

infinitiv: E frumos a fi politicos.
viitor: Mâine va fi soare. Totul o să fie bine.
condițional: Ar fi grozav să vii. Aș fi vrut să știu.
conjunctiv perfect: să fi știut, aș fi venit.
imperativ negativ: Nu fi trist! Nu fi îngâmfat!

Verificare: dacă în față stă „a, va, ar, aș, nu" (nu la conjunctiv!), scrii un singur „i".

„fii" — doi „i"

„Fii" apare la:

imperativ afirmativ: Fii cuminte! Fii atent la ore!
conjunctiv, persoana a II-a singular: Trebuie să fii punctual. Vreau să fii sincer.
substantivul fii = pluralul lui fiu: Împăratul avea trei fii. Fiii lui erau curajoși. (articulat: fiii, cu trei i!)

Verificare: la conjunctiv, „tu să fii" cere doi „i"; porunca directă (fii!) cere doi „i".

Exemple comparate

Corect	De ce
Fii curajos!	imperativ afirmativ → doi „i"
Nu fi fricos!	imperativ negativ → un „i"
Trebuie să fii acolo la timp.	conjunctiv, tu să fii → doi „i"
Mâine va fi o zi frumoasă.	viitor: va + fi → un „i"
Cei doi fii ai vecinului sunt studenți.	pluralul lui „fiu" → doi „i"

Greșeli frecvente

❌ Nu fii supărat pe mine! → ✅ Nu fi supărat pe mine!
❌ Fi atent la tablă! → ✅ Fii atent la tablă!
❌ Trebuie să fi mai ordonat. → ✅ Trebuie să fii mai ordonat. („să fi" cu un „i" există doar la conjunctiv perfect: să fi știut)

Întrebări frecvente

Când scriem „fi" cu un singur „i"?

„Fi" apare la infinitiv (a fi), la viitor (va fi, o să fie), la condițional (ar fi, aș fi fost) și la imperativ negativ: nu fi trist! Regula simplă: la forma negativă a imperativului se scrie un singur „i".

Când scriem „fii" cu doi „i"?

„Fii" apare la imperativ afirmativ (fii cuminte!, fii atent!), la conjunctiv persoana a II-a singular (să fii, trebuie să fii) și ca substantiv — pluralul lui „fiu": fii și fiice, fiii regelui.

De ce „nu fi rău", dar „fii bun"?

La imperativul afirmativ verbul are forma proprie „fii" (cu doi i). La negativ, imperativul se formează de la infinitiv: nu + a fi → nu fi. De aceea: fii cuminte!, dar nu fi obraznic! — regulă valabilă și la alte verbe: fă / nu face, du-te / nu te duce.