Compunerea descriptivă — portret și peisaj
Cum scrii o compunere descriptivă
Descrierea este o pictură în cuvinte: nu povestești întâmplări, ci înfățișezi ceva — un colț de natură sau o ființă — astfel încât cititorul să îl vadă cu ochii minții. La școală se cer două tipuri mari de descriere:
- descrierea de tip tablou — un peisaj, un anotimp, un loc (un apus pe mare, parcul toamna, satul bunicilor);
- descrierea de tip portret — o ființă: un om drag, un coleg, un personaj, chiar un animal.
1. Descrierea de tip tablou (peisajul)
Planul compunerii:
- Introducerea — fixează tabloul: ce descrii, când și unde. O frază-două care creează atmosfera.
- Cuprinsul — descrierea propriu-zisă, organizată logic:
- de la planul îndepărtat la cel apropiat (întâi cerul și zarea, apoi copacul, apoi frunza) sau invers;
- cu imagini artistice variate: vizuale (culori, forme), auditive (sunete), olfactive (miresme), de mișcare;
- cu figuri de stil: epitete, comparații, personificări, enumerații.
- Încheierea — impresia generală, sentimentul pe care ți-l lasă tabloul.
Model de tablou: „Amurg de toamnă"
Spre seară, parcul își schimbă hainele. Soarele obosit alunecă încet spre linia zării, iar lumina lui aurie se prelinge printre ramurile aproape goale.
Frunzele ruginii foșnesc sub pașii rari ai trecătorilor, ca niște monede vechi risipite de un împărat uituc. Vântul, hoinar nevăzut, le ridică în vârtejuri mărunte și le așază la loc, după bunul lui plac. În depărtare, castanii înalți își apleacă frunțile, șoptindu-și taine numai de ei știute. Miroase a pământ reavăn și a fum de frunze arse, iar undeva, într-un colț al parcului, o bancă singuratică își așteaptă răbdătoare oaspeții de mâine.
Încet-încet, amurgul coboară peste alei ca o perdea de catifea. Privesc tabloul acesta și simt că toamna nu este un sfârșit, ci o poveste spusă în șoaptă, pe care natura o repetă, cu alte culori, în fiecare an.
Observă: organizarea din planul larg (soarele, zarea) spre detaliu (frunza, banca), personificările (soarele „obosit", vântul „hoinar"), comparațiile (frunzele „ca niște monede vechi") și imaginile variate — vizuale, auditive, olfactive.
2. Descrierea de tip portret
Portretul îmbină două componente:
- portretul fizic — înfățișarea: statura, chipul, ochii, părul, zâmbetul, felul de a se mișca și de a se îmbrăca;
- portretul moral — firea: trăsături de caracter (blândețe, hărnicie, curaj), obiceiuri, pasiuni, felul de a vorbi și de a se purta cu ceilalți.
Planul: introducerea (cine este ființa descrisă și ce reprezintă pentru tine) → portretul fizic (alege detaliile definitorii, nu totul) → portretul moral (fiecare trăsătură ilustrată cu un obicei sau o întâmplare scurtă) → încheierea (sentimentele tale față de ea).
Model de portret: „Bunica"
Dintre toți oamenii dragi mie, chipul bunicii îmi răsare cel mai des în minte, ca o fotografie pe care timpul nu o poate șterge.
Bunica este o femeie măruntă și iute, cu părul alb strâns grijuliu sub basma. Chipul ei, brăzdat de riduri fine ca o coală de hârtie împăturită de prea multe ori, este luminat de doi ochi căprui, calzi și veșnic zâmbitori. Mâinile ei muncite, cu degete noduroase, știu să facă cele mai bune plăcinte din lume și să mângâie cel mai blând creștet de nepot.
Mai frumoasă decât înfățișarea îi este însă firea. Bunica este blândă și răbdătoare: niciodată nu ridică glasul, nici măcar atunci când îi calc straturile de flori. Este harnică precum o albină — ziua ei începe înaintea soarelui — și darnică fără măsură, căci nimeni nu pleacă din curtea ei cu mâna goală. Serile, când îmi povestește întâmplări din copilăria ei, glasul domol al bunicii se aude ca o apă liniștită care mă poartă spre alte vremuri.
O privesc uneori pe furiș și mă gândesc că, atâta timp cât bunica mă așteaptă la poartă, copilăria mea are un loc al ei, unde nimic rău nu se poate întâmpla.
Observă: trecerea firească de la portretul fizic (statura, chipul, ochii, mâinile) la cel moral (blândețea, hărnicia, dărnicia), fiecare trăsătură morală ilustrată cu un obicei concret, comparațiile („harnică precum o albină", „glasul ca o apă liniștită") și tonul afectiv.
Sfaturi care aduc puncte
- Folosește verbe la prezent sau imperfect — timpurile descrierii.
- La portret, leagă mereu trăsătura morală de un exemplu concret (un gest, un obicei), altfel rămâne o simplă etichetă.
- Variază începuturile propozițiilor; evită „Este… Este… Este…".
- Nu transforma descrierea în povestire: fără șiruri de întâmplări.
- Încadrează-te în limita de cuvinte cerută — verific-o cu numărătorul de cuvinte.